Istoria aromanilor conform WIKIPEDIA

TaShY Wed Nov 28, 2007 12:18 pm

Origini

Moesii mai erau cunoscuţi sub numele de mysi. De la tribali, situaţi în zona Plevnei, pe ambele maluri ale Dunării se aflau geţii. Cei din dreapta Dunării erau numiţi moesi.

Dacii şi vecinii lor-Cassius Dio, Istoria romană, LI, 22,6 : ...dacii locuiesc pe ambele maluri ale Istrului. Dar cei ce locuiesc dincoace de fluviu-lângǎ ţara tribalilor-ţin cu plata birurilor de Moesia şi se numesc moesi, afară de cei asezaţi foarte aproape de tribali. Cei de dincolo poartă numele de daci, fie ca sunt geţi, fie cǎ sunt traci din neamul dacilor, care locuiau odinioarǎ în Rhodope.

Răscoala Asǎneştilor [1185]- relatarea lui Niketas Choniates: Împăratul Isaac Anghelos {1185-1195}[...]zgârcindu-se să cheltuiască pentru serbările de nuntă din banii vistieriei, îi aduna fără cruţare din propriile ţinuturi; şi a jecmănit, din meschinărie, şi alte oraşe din părţile Anchialosului, pe furiş, dar mai ales şi i-a făcut sieşi şi romeilor duşmani pe barbarii din Muntele Haemus, care mai înainte se numeau misieni, iar acum se cheamă vlahi. Aceştia, încredinţaţi de inaccesibilitatea ţinutului în care locuiau şi bizuindu-se pe fortăreţele lor, care sunt şi foarte numeroase şi ridicate pe stânci abrupte, s-au sumeţit şi altădată împotriva romeilor [...]După ce misienii au început să acţioneze făţiş ca nişte răzvrătiţi [...] La început vlahii se codeau şi fugeau de răscoala la care erau împinşi de Petru şi Asan [...]

Valahii se consideră a fi fost formaţi ca şi popor în urma romanizării sud-estului Europei, probabil din strămoşi colonişti romani (din diverse provincii romane) şi locuitori indigeni romanizaţi?.

Este dificil a se stabili un loc exact de origine al lor, deoarece sunt răspândiţi în întreaga peninsulă balcanică. Aromânii pot fi întâlniţi în Grecia, Bulgaria, Albania şi Macedonia, iar românii în România, Moldova, Ucraina, Serbia şi Ungaria. Ocupaţiile lor erau în principal comerţul şi oieritul.

Perioada bizantină

În 579 d.C., doi cronicari bizantini, Theophanis şi Theophylactus, au notat existenţa limbii Armani (vlahe). Cuvântul Vlachoi, derivat din limba slavică a devenit înlocuitorul termenului Armani, fiind notat prima oară în anul 976 în cronica autorului grec named Kedrinos.

Perioada otomană

În secolul XVIII mulţi dintre ei s-au implicat în comerţul dintre Occident şi Orient, principalul lor oraş, Moscopole, devenind unul dintre cele mai importante şi prospere oraşe din Balcani, până la distrugerea sa de către otomani în 1788.

În perioada Evului Mediu aromânii au creat o serie de state semi-autonome pe teritoriul actualei Grecii, cum ar fi Vlahia Mare sau Vlahia Mică. Ulterior aromânii au jucat un rol important în independenţa mai multor ţări balcanice ca Bulgaria, Albania şi Grecia faţă de Imperiul Otoman.

Ofensiva greacă şi şcoliile româneşti din Balcani

O considerabilă parte a aromânilor din Grecia au devenit în timp grecizaţi, atât lingvistic cât şi cultural sau politic. Presiunile făcute asupra lor pentru a-şi abandona limba şi tradiţiile îşi au originea în secolul al XVIII-lea, când eforturile de asimilare au fost încurajate de misionarul grec Kosmas Aitolos (1714-1779), care sub presiunea anatemizării, susţinea ca aromânii trebuie să vorbească greceşte "limba bisericii noastre". Biserica greacă a luat sub 'aripa' ei peste 100 de şcoli în nordul şi vestul Greciei în care elevii erau supuşi unei îndoctrinări sistematice care avea menirea de a-i transforma în 'patrioţi greci', deşi regiunile respective erau parte componentă a Imperiului Otoman iar elevii şi profesorii erau cetăţeni turci. Reacţia României nu s-a lăsat aşteptată: ca rezultat al acestei ofensive politice şi culturale au fost deschise şcoli româneşti în numeroase localitati din Pind, Macedonia, Epir începând deja în anii 1860. Este important de precizat că iniţiativa benefică a înfiinţării şcolilor româneşti din Balcani aparţine unui grup de aromâni stabiliţi la Bucureşti: D.D. Cozacovici, ofiţer al armatei române (el însuşi născut în Metsovo/Aminciu), Zisu Sideri, Iordache Goga etc.

Războiul ruso-româno-turc şi aromânii din Tesalia

În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea, Grecia a acuzat Regatul de atunci al României ca se aliază cu Turcia in detrimentul Greciei, ignorându-se faptul ca la 1877 românii au luptat contra turcilor la Plevna şi Vidin în timp ce grecii au rămas pasivi neangajându-se cu prudenţă în vreun conflict cu turcii la acea vreme. Ironia sorţii a făcut ca rezultatul războiului ruso-turc din 1877-1878, în care Regatul României a participat alături de ruşi contra turcilor s-a soldat, pe lângă confirmarea Independenţei României, cu anexarea de către greci a Tesaliei, care era locuită in mare parte de aromâni, deşi grecii nu au participat la acest razboi. De fapt, Grecia a obţinut Tesalia, cum s-ar spune, pe gratis, fără ca să fie nevoită să tragă un singur glonţ, luptele şi sacrificiile fiind date de către români şi ruşi. Deşi rămaşi neputincioşi, aromânii din Tesalia au petiţionat în zadar Congresul de la Berlin ca Tesalia sa ramână parte a Imperiului Otoman si astfel ei să nu fie separaţi de fraţii lor din Epir si Macedonia care au rămas sub stăpânire turcească în continuare până în 1912.

Sprijin al "patriei-mamă" sau "propagandă" românească?

Termenul de 'propagandă românească', folosit de istoricii greci ca un fel de sperietoare, e o simplă exagerare şi denaturare a naturii travaliului politico-cultural românesc printre aromânii din Balcani, dat fiind faptul că iniţiatorii mişcării de redeşteptare a românilor au fost aromâni. Aceştia aveau sentimente pro-române mergând până a se considera ei înşişi români, ceea ce de fapt erau, sau deveniseră între timp. Ministrul cultelor şi a învătământului din acea perioada, Dimitrie Bolintineanu era aromân din partea tatălui său, care era născut în Ohrida şi a carui nume adevărat a fost cel de Ienache Cosmad, schimbat mai apoi în Bolintineanu, dupa numele unei moşii în satul Bolintineni lânga Bucureşti, al cărei proprietar era. În secolul al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea, se remarcă personalitatea marcantă a lui Apostol Mărgărit (1832-1903), învăţător şi inspector al şcolilor române din Grecia, provenind dintr-o familie originară din Avdela. Mărgărit a fost timp de cinci decenii liderul micii facţiuni pro-române a aromânilor din Grecia şi la moartea acestuia în 1903 statul româna a organizat funeralii naţionale. O stradă din Bucureşti îi poartă numele [2].

Aromânii la nord de Dunăre

Încă din evul mediu, datorită ocupaţiei turceşti, presiunilor clerului grec şi datorită distrugerii oraşelor lor, aşa cum a fost cazul Moscopole, foarte mulţi aromâni au părăsit pământurile strămoşeşti din Balcani pentru a se stabili în Austro-Ungaria respectiv în Principatele Române.

Începând cu 1864 şi pânâ în primii ani ai secolului al XX-lea, statul român a deschis aproape 100 de şcoli în Grecia, Macedonia şi Albania pentru a educa aromânii în limba română. Unele şcoli, gimnazii şi licee au funcţionat până dupa cel de-al doilea război mondial. În cele din urmă ele au fost închise din ordinul Anei Pauker, ministra de orientare stalinistă a proaspetei înfiinţate Republici Populare Române. Directorul Directiei generale a şcoliilor din Balcani a fost pentru o vreme aromânul Augustin Călianu, care avea rang de secretar de stat.

Rezultatul imediat al şcolilor româneşti din Balcani a fost că un număr de aromâni au putut studia într-o limbă extrem de apropiată de limba vorbită în familie. La vremea respectivă nu exista încă o limba aromână literară unitară, aşa încât singura soluţie viabilă părea folosirea românei literare. Cei mai mulţi elevi aromâni studiau însă în şcoli cu predare în limba greacă. Printre absolvenţii gimnaziilor şi liceelor româneşti ca cele de la Grebena, Bitola, Salonic, Ianina etc. s-au numărat personalităţi ca Teodor Capidan, Tache Papahagi, George Murnu (toţi trei profesori universitari la Bucureşti şi autori ai unor lucrări de referinţă despre aromâni), Marcu Beza (diplomat român şi scriitor), Constantin Papanace (ministru al Guvernului României, deputat şi scriitor aromân), Athanasie Joja profesor universitar de filosofie şi ministru al învăţământului la Bucureşti în perioada postbelica şi mulţi alţii. Rolul şcolilor româneşti (pentru care statul român a cheltuit sume importante) a fost crearea unei conştiinţe naţionale româneşti în rândul aromânilor. România a beneficiat de pe urma numeroşilor aromâni care s-au stabilit in România ca loiali cetăţeni român şi care au contribuit la dezvoltarea vieţii culturale, ştiinţifice, politice şi economice a ţării (astfel de contribuţii ale aromânilor sunt recunoscute în toate statele balcanice).

Colonizarea în Cadrilater şi Dobrogea

În anii 1920, Guvernul României a sugerat, ca o măsură de compromis, ca acei aromâni din Grecia, Albania şi Bulgaria care întimpinau dificultaţi în respectivele lor noi patrii de adopţii, să colonizeze cele două judeţe dobrogene cedate de bulgari Regatului României în urma războiului balcanic. De altfel aromânii înşişi au petiţionat Guvernul român, la un congres organizat la Veria, să li se îngăduiască venirea în România. Ulterior ei au fost nevoiţi să-şi lase casele şi noile gospodării încropite şi să se mute în Dobrogea de nord, în judeţele Tulcea respectiv Constanţa. Rezultatul a fost că aproximativ 50.000 (15%) din populaţia Dobrogei vorbeşte dialectul aromân iar municipiul Constanţa este un centru activ al culturii aromâne în renaştere după 1990.

Al doilea război mondial

În 1941, după ocuparea nazistă a Greciei, sub controlul Italiei, în nordul Greciei, a fost creat un stat autonom al aromânilor: Principatul de Pind şi Meglen. Liderii principatului au fost Alchiviad Diamandi di Samarina (Prinţ Alchibiades I, 1941-1943) şi baronul Gyula Cseszneky de Milvány (Prinţ Julius I, 1943). Principatul a fost desfinţat de Grecia în 1947.

Episodul legionar

În perioada interbelică, numeroşi aromâni, mai ales cei din rândurile studenţimii, au fost membri activi ai partidului de extremă dreaptă Garda de Fier devenit ulterior Mişcarea Legionară. Aromânii legionari Doru Belimace şi Caranica au fost doi dintre asasinii primului-ministru de atunci Ion G. Duca. Unul din motivele asasinatului l-a constituit faptul că I.G. Duca a dispus oprirea colonizării aromânilor din Grecia, Albania şi Bulgaria în Dobrogea [4]. Acest lucru a fost considerat de mulţi aromâni drept o insulta şi o dovadă că ei au fost abandonaţi de Romania.

Istoria modernă

Astăzi, poziţia oficială a guvernului grec este aceea că aromânii sunt doar greci care vorbesc un dialect latin. Au exista acuze la adresa guvernului grec că a adoptat această poziţie oficială doar deoarece nu doreşte să le acorde statutul de minoritate etnică. Deşi tradiţiile aromâne nu sunt interzise de statul grec, aromânii sunt încurajaţi să vorbească doar limba greacă.

Adunarea parlamentară a Consiliul Europei a adoptat un raport cu caracter de recomandare pe 24 iunie 1997 recomandând ca guvernele unde locuiesc aromânii să faciliteze educaţia în limba aromână şi folosirea acesteia în şcoli, biserici şi media. Actualul preşedinte al Republicii Grecia Karolos Papoulias, născut în Epir la Ianina şi el de însuşi origine aromână, nu pare să fie preocupat de soarta limbei aromâne, deşi domnia sa este un militant fervent pentru drepturile etnice ale minorităţii greceşti din Albania.